Zuzana Caputova, prima femeie președinte din Slovacia, a fost învestită în funcție

Zuzana Caputova, prima femeie președinte din Slovacia, a fost învestită în funcție
Publicat: 15/06/2019, 20:32

Caputova, cunoscută pentru discursul său privind combaterea corupției, a câștigat alegerile prezidențiale din luna martie, iar în luna mai partidul său, Slovacia Progresistă (de opoziție), a câștigat și alegerile europarlamentare.

Reuters notează că ascensiunea partidului Slovacia Progresistă a avut loc ca urmare a asasinării, în februarie 2018, a jurnalistului Jan Kuciak, care investiga mai multe dosare de corupție la nivel înalt, iar discursul anticorupție al Zuzanei Caputova a fost decisiv în victoria acesteia în cursa pentru ocuparea funcției de președinte.

În cadrul discursului susținut sâmbătă, Caputova a declarat că oficialii care s-au dovedit incapabili să combată corupția ar trebui să fie demiși și a promis să facă în așa fel încât sistemul de justiție din țară să fie corect pentru toată lumea.

„Potrivit Constituției, oamenii sunt liberi și egali în drepturi, ceea ce înseamnă că nimeni nu este atât de puțin relevant încât să i se compromită drepturile și nimeni nu este atât de puternic încât să fie deasupra legii”, a spus Caputova. „Prea mulți oameni simt că nu aceasta este realitatea în țara noastră. Sentimentul că sistemul este nedrept a crescut”, a adăugat ea.

Președintele Slovaciei are prerogative limitate, însă este cel care numește premierul și are drept de veto în ceea ce privește numirile procurorilor și judecătorilor de rang înalt.

Foto: Hepta

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×